Ce înseamnă să fii liber să alegi?


Odată cu criza economică internaţională declanşată în 2008, cea mai gravă din epoca postbelică, critica capitalismului este din nou la modă în mediul intelectual, iar politicienii din toată lumea – trecând sub tăcere propriul rol în provocarea acestui fenomen regretabil – nu au întârziat să profite de această ocazie pentru a-şi extinde şi mai mult controlul asupra economiei şi societăţii în ansamblu. Căci, când o criză – de orice natură ar fi ea – loveşte societatea, opinia publică acceptă ca statul să îşi asume cu titlu provizoriu puteri excepţionale de intervenţie, ignorând ceea ce Robert Higgs a numit „efectul roţii cu clichet”, conform căruia la sfârşitul crizei o bună parte din aceste excepţii vor fi instituţionalizate şi ca urmare rolul statului va extins în mod permanent.

Noul puseu intervenţionist, deşi nu beneficiază de prestigiul utopic al socialismului de altădată – din fericire epuizat după căderea comunismului – a resuscitat mai intens ca niciodată în ultimii treizeci de ani atât vechile acuze privind instabilitatea şi inechitatea capitalismului, cât şi vechile remedii dirijiste de inspiraţie mai mult sau mai puţin keynesistă, reuşind chiar – aşa cum o demonstrează ultima carte a lui Richard Posner– să îi facă până şi pe unii dintre cei mai vizibili avocaţi-declaraţi ai libertăţii economice de până acum să se îndoiască de virtuţile pieţei libere.

Economie şi curaj moral

Llewellyn H. Rockwell Jr.

Trebuie să fie într-adevăr dureros să fii economist mainstream în ziua de astăzi – cel puţin ar trebui să usture într-o anumită măsură. Într-o calamitate financiară şi economică la o scală ca a celei curente, în mod natural oamenii doresc să ştie cine a emis avertizările despre bubble-ul imobiliar şi despre urmările acestuia. Când slujbele din sectorul privat nu au înregistrat nicio creştere în ultimii 10 ani şi când 10 ani de investiţii interne sunt sistematic risipiţi în 18 luni, când preţurile imobiliarelor în unele regiuni ale ţării scad cu 80% şi când bănci de prestigiu falimentează sau primesc miliarde de dolari ajutor guvernamental, oamenii vor să ştie cine a prevăzut toate acestea.

Poate chiar aceşti economişti – cei care au emis de mult avertismentele, şi nu cei care sunt consultaţi necontenit de către media – sunt cei care ar trebui să ofere îndrumare de acum înainte. Poate ei ar trebui să cumpănească dacă noua explozie a pieţei valutare este o reflexie a realitaţii sau doar o altă himeră dezvoltându-se pe fondul unei dezagregări complete care ar putea conduce la o a doua depresiune.
Totuşi, la nivel de mainstream, nimeni nu a prevăzut ce urma să se întâmple. Aceasta din cauză că nu au învăţat niciodată lecţia pe care Bastiat a încercat să le-o predea, şi anume că trebuie să privim dincolo de aparenţe, la dimensiunile nevăzute ale acţiunii umane pentru a putea vedea întreaga realitate economică. Nu este suficient doar să stăm în spate şi să ne uităm la nişte puncte mişcându-se în sus şi în jos pe un grafic, zâmbind când lucrurile merg bine şi încruntându-ne când ele merg rău. Acesta este nihilismul unui statistician economic care nu foloseşte nicio teorie, n-are nicio noţiune de cauză şi efect, nicio cunoştinţă în ceea ce priveşte dinamica istoriei umane.

Liberalismul clasic versus capitalismul libertarian

Jesús Huerta de Soto


În primul deceniu al secolului XXI, gândirea liberală, atât sub aspect teoretic cât şi politic, a ajuns la o răscruce istorică. Deşi căderea Zidului Berlinului şi a sistemului socialist păreau să anunţe „sfârşitul istoriei” (pentru a folosi nefericita şi exagerata frază a lui Francis Fukuyama), astăzi, etatismul penetrează tot mai multe dimensiuni ale existenţei societăţii, spre dezamăgirea tuturor iubitorilor de libertate. De aceea, este imperativ un „aggiornamento” al liberalismului. Este timpul să revizuim pe de-a întregul doctrina liberală, să o adaptăm evoluţiilor din ştiinţa economică şi, nu în ultimul rând, să o conectăm la experienţa furnizată de ultimele evenimente istorice.
Această revizuire trebuie să înceapă cu recunoaşterea faptului că economiştii clasici au eşuat în încercarea lor de a limita puterea statului şi că ştiinţa economică modernă se află în poziţia de a explica de ce acest eşec a fost inevitabil. Următorul pas este acela de a ne concentra pe teoria dinamică a proceselor de cooperare socială care dă frâu liber ordinii spontane a pieţei. Această teorie poate fi extinsă şi transformată într-o analiză completă a sistemului capitalist libertarian al cooperării sociale, care se autodeclară ca fiind singurul sistem cu adevărat viabil şi compatibil cu natura umană.